TEXTOS

Anterior
Volver al inicio
Siguiente


Poesía rumana: Matei Vișniec



*La siguiente traducción fue hecha por Karina Picó (Alicante, España, 1995). Estudiante de Traducción e Interpretación en la Universidad de Alicante. Traduce para alimentar el alma, y con un poco de suerte, algún día, también el estómago. Desea compartir con el mundo hispanohablante sus pequeños hallazgos literarios, especialmente los que llegan de la desconocida Europa del Este. Aquí se puede leer una muestra de sus trabajos: https://rumaneando.wordpress.com/

 

 

 

 

La nave

 

La nave se hundía poco a poco decíamos

y qué más da si se hunde la nave y decíamos

toda nave se hunde un día

y nos dábamos la mano

a modo de despedida

 

pero la nave se hundía tan lentamente

que tras diez días, quienes nos habíamos

dado la mano volvíamos a mirarnos

avergonzados y decíamos no pasa nada

la nave se hundirá

tarde o temprano

 

pero la nave se hundía tan lentamente

que tras un año aún sentíamos vergüenza

nosotros que nos dimos la mano

y cada día salíamos uno por uno

medíamos el agua hmm no queda mucho

para que se hunda se hunde lenta

pero inexorablemente

pero la nave se hundía tan lentamente

que tras una vida entera

aún salíamos uno por uno y mirábamos

al cielo y medíamos el agua y apretábamos los dientes

y decíamos esto no es una nave, no

es una…

es una…

 

***

 

Corabia

 

Corabia se scufunda încet noi ziceam

şi ce dacă se scufundă corabia şi mai

ziceam orice corabie se scufundă

într-o zi şi ne strîngeam mîinile

ne luam rămas bun

 

dar corabia se scufunda atît de încet

încît după zece zile noi cei care

ne-am dat mîinile încă ne priveam

ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i

o corabie care se scufundă mai încet

dar pînă la urmă se scufundă iat-o

 

dar corabia se scufunda atît de încet

încît după un an încă ne era ruşine

nouă celor care ne-am dat mîinile şi

în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul

măsuram apa hm nu mai e mult se

scufundă încet dar sigur

 

dar corabia se scufunda atît de încet

încît după o viaţă de om încă

mai ieşeam unul cîte unul şi priveam

cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi

şi spuneam asta nu e o corabie

asta e o…

asta e o…

 

 

 

 

Aún quedan cinco, seis segundos

 

Como ella se comió mis entrañas

yo también quise comerme las suyas

por eso le dije, quiero verte desnuda, ponte delante de mí

los zapatos al suelo, el velo de novia al suelo

 

sin zapatos y sin velo ella se hizo

incandescente, mis ansias de venganza se disiparon

de golpe

en un segundo volví a ser yo mismo

cobarde, pequeño, impotente, camaleónico

 

olvidé de golpe todas las humillaciones del pasado

olvidé de golpe los veinte años de compromiso

todas sus maniobras de mojigata

nuestro refugio de amantes,

las ausencias dolorosas,

las cartas que nunca llegaron

 

venga, que no es para tanto, le dije

aún quedan cinco, seis segundos para que

acabe el poema

venga, dame un beso

 

***

 

Mai sunt cinci, șase secunde

 

Aşa cum îmi mâncase ea ficaţii,

aşa voiam să-i mănânc şi eu ficaţii

de aceea i-am spus, vreau să te văd goală în faţa mea

jos pantofii, jos voalul de mireasă

 

fără pantofi şi fără voal

ea deveni incandescentă,

dorinţa mea de răzbunare se topi

brusc

într-o secundă m-am simţit redevenit eu însumi

fricos, mic, neputincios, cameleon

 

am uitat brusc toate umilinţele trecutului

am uitat brusc cei douăzeci de ani de logodnă

toate manevrele ei de mironosiţă

başca amanţii, absenţele chinuitoare, scrisorile lipsă

 

hai că nu-i aşa grav, i-am spus

mai sunt cinci, şase secunde până la sfârşitul poemului

hai sărută-mă

 

 

 

 

Conversaciones con el perro de la ciudad

 

Por las calles de la ciudad el perro de la ciudad

me ladra ligeramente

por qué me ladras, le pregunto

estoy solo, contesta

y me invade el miedo

 

vámonos de cervezas

le propongo

él se ríe, ¿estás loco?

¿qué va a decir la ciudad si te vas de cervezas

con el perro de la ciudad?

 

encolerizado, estallo: me importa un bledo

para que te enteres, me importa un bledo tu ciudad

la detesto, la odio, por mí que explote

 

por qué me gritas, me pregunta

el perro de la ciudad, a punto de llorar

¿por qué me gritas de ese modo?

 

estoy solo, le digo

y me invade el miedo

 

***

 

Convorbiri cu câinele orașului

 

Pe străzile oraşului cîinele oraşului

mă latră încet,

de ce latri la mine, îl întreb

sînt singur, îmi răspunde

şi mă cuprinde frica

 

să mergem să bem o bere

îi răspund

el rîde, îmi spune, eşti nebun?

ce-o să zică oraşul cînd ai să bei bere

cu cîinele oraşului?

 

eu mă înfurii şi strig: nu-mi pasă,

aşa să ştii, nu-mi pasă de oraşul tău,

îl detest, îl urăsc, sînt gata să-l arunc

în aer

 

de ce strigi la mine, mă întreabă

cîinele oraşului aproape plîngînd,

de ce strigi aşa de urît la mine?

 

sînt singur, îi răspund

şi mă cuprinde frica

 

 

 

 

Cada noche, ella

 

Cada noche, ella

tras verme feliz, consumido, rendido

dormido como un tronco en el séptimo cielo

huye a casa de sus amantes

 

feliz, consumido, rendido como estoy

dormido como un tronco en el séptimo cielo como estoy

noto cómo se desliza fuera de mi corazón

cómo retira con delicadeza

los dedos

de entre mis dedos entrelazados con sus dedos

cómo se va de mi lado dejándome como única ropa

de cama

sus alas protectoras

 

feliz, consumido, rendido

dormido como un tronco en el séptimo cielo como estoy

noto cómo flota por la habitación

noto cómo abre el armario cómo se pone

una falda corta para sus amantes, cómo se perfuma

con un perfume suave para sus amantes

 

al salir la puerta suspira

el umbral se encoge bajo sus pasos

desnudos

atravesar el jardín le toma una eternidad

porque a su paso

aparta la hierba

brizna por brizna

 

y así sale ella noche tras noche

y se dirige a casa de sus amantes

ni el gato maulla ni el perro ladra

 

sólo un búho abre los ojos una sola vez

lo entiende todo y se vuelve a dormir

 

***

 

În fiecare noapte

 

În fiecare noapte, ea

după ce mă vede fericit, topit, terminat

adormit buştean în al nouălea cer

fuge la amanţii ei

 

fericit, topit, terminat cum sunt

adormit buştean în al nouălea cer cum sunt

eu o simt cum se strecoară afară din inima mea

cum îşi extrage cu delicateţe

degetele

dintre degetele mele încleştate peste degetele ei

cum se desprinde de mine lăsându-mi doar ca aşternut

aripa ei protectoare

 

fericit, topit, terminat cum sunt

adormit buştean în al nouălea cer cum sunt

eu o simt plutind prin încăpere

o simt cum se duce la dulap cum îşi pune

rochia decoltată pentru amanţi, cum se parfumează

cu parfumul suav pentru amanţi

cum îşi pune cerceii, mărgelele de argint pentru amanţi

 

când iese uşa suspină

pragul se chirceşte sub pasul ei gol

traversarea grădinii îi ia o eternitate

pentru că ea când înaintează prin spaţiu dă la o parte

iarba fir cu fir

 

aşa iese ea noapte de noapte

şi se duce la amanţii ei

nici pisica nu o miaună nici câinele nu o mârâie

 

numai bufniţa deschide ochii o singură dată

Înţelege totul şi se culcă la loc

 

 

 

 

Miré en mis bolsillos

 

Miré en mis bolsillos: nada

miré a mi alrededor, abrí bien las manos:

nada

pensé profundamente, me concentré

con los ojos cerrados: nada

 

corrí a casa y abrí

los armarios y los cajones

rebusqué entre mis papeles y

abrí todos los libros por la misma

página: nada

 

golpeé con el puño la pared blanca

y una por una todas las paredes de la ciudad

se derrumbaron como las cartas de una baraja

pasé entre los cuerpos aplastados

los miré a los ojos:

nada

 

***

 

M-am uitat în buzunarele mele

 

M-am uitat în buzunarele mele: nimic

m-am uitat în jur am desfăcut larg palmele:

nimic

m-am gândit mai adânc, m-am concentrat

cu ochii închişi: nimic

 

am alergat acasă şi mi-am deschis

dulapurile şi sertarele

am răscolit prin hârtiile mele şi

toate cărţile mi le-am deschis la aceeaşi

pagină: nimic

 

am izbit cu pumnul în peretele alb

şi rând pe rând toţi pereţii oraşului

s-au prăbuşit ca nişte cărţi de joc

am trecut preintre trupurile strivite

am privit în ochii lor:

nimic

 

 

 

 

Milagros en la estación de la ciudad

 

No hay nada más hermoso

que pasearse en otoño por una gran

estación

los viajantes esperan tranquilamente junto a sus maletas

el sabio, apenado, los observa con un catalejo

 

los hombres escondidos en las salas de espera

cuentan con calma los cigarrillos de su tabaquera

todos los trenes llegan y se marchan a la una

todos los relojes juntos pesan

30 kilogramos

 

me siento en una mesa del restaurante de la estación

y pido una manzana cortada en rodajas finas

en el altavoz del andén alguien recita

el último fragmento de Mahabharata

un viajante solitario me pide permiso

para sentarse conmigo a la mesa

lo miro un instante y digo con hastío

no

 

*** 

 

Întâmplări în gara oraşului

 

Nimic nu e mai frumos

decât să te plimbi toamna printr-o gară

înaltă

călătorii stau liniştiţi pe valizele lor

înţeleptul îi priveşte cu milă printr-un ochean

 

bărbaţii ascunşi în sălile de aşteptare

îşi numără pe furiş ţigările din tabachere

toate trenurile vin şi pleacă la ora unu

toate ceasurile cântăresc împreună

30 de kilograme

 

eu mă aşez la o masă în restaurantul gării

şi cer un măr tăiat în felii subţiri

la difuzorul peronului cineva recită

ultima parte din Mahabharata

un călător singuratic îmi cere permisiunea

de a se aşeza la masa mea

eu îl privesc o vreme şi spun plictisit

un


Noticia Biográfica


Matei Vișniec Nació en Rădăuți, Rumanía, 1956. Poeta, dramaturgo y periodista rumano nacionalizado francés. Estudia filosofía e historia en la Universidad de Bucarest bajo el régimen de Ceausescu y se convierte en miembro activo de la llamada generación de los ochenta, que cambiará radicalmente el paisaje poético y literario de la época. Cree en la resistencia cultural y en la capacidad de la literatura para demoler el totalitarismo. Víctima de la censura en su país, se exilia en París donde vive y escribe teatro desde 1987. Sus piezas han sido representadas en más de treinta países, tan diversos como los Estados Unidos, Japón, Polonia o Irán. Dentro del mundo hispano, se ha tenido acceso a su obra gracias a la traducción de El hermoso viaje de los osos panda, contado por un saxofonista que tenía una amante en Frankfurt y La palabra progresa en boca de mi madre sonaba tremendamente falsa (2013). 



Articulos relacionados